Cine a zis că strugurii îngrașă?

//Cine a zis că strugurii îngrașă?

E toamnă și e vremea pentru o cură de struguri. Pentru că multe voci zic că strugurii îngrașă, ne-am documentat pentru voi să aflăm cât este de adevărat și cum să facem să ne bucurăm de aroma lor atât de plăcută.

Strugurii au în jurul a 70 kcal/ 100 g și conțin între 5 și 10% fructoză, un zahăr natural, prezent în fructele și legumele proaspete. Specialiștii recomandă un consum de fructoză între 24 și 50 g pe zi și aceasta să provină din fructoza naturală, din fructe și legume, și nu din cea adaugată în produsele alimentare, extrasă din porumb, sfeclă de zahăr etc.
Cum interpretăm aceste date? Ce înseamnă cantități mari? Cât, cum și când putem mânca strugurii fără să ne facem griji cu privire la siluetă?
În primul rând să vedem cam ce cantitate ne-ar fi numai bună într-o zi. Dacă cumpărăm 1 kg de struguri de masă și mâncăm, să zicem un sfert dintre ei (250 g), ar însemna să aducem organismului un aport caloric de aproximativ 175 Kcal. O eugenie are în jur la 450 kcal/ 100 g, un ecler peste 300 kcal/100 g, iar un croissant în jurul la 400 kcal/ 100 g.
Calculul nutrițional este însă cel mai important. Nu o să vorbim despre ingredientele dulciurilor din comerț. Etichetele nutriționale sunt pline de tot felul de stabilizatori, E-uri, zaharuri adăugate sau uleiuri hidrogenate. Comparația cu strugurii noștri nici nu își are sensul. Strugurii conțin nutrienți de bază în buna funcționare a organismului, sunt plini de vitamine (complexul de vitamine B și vitaminele A, C, K), minerale (potasiu, fosfor, calciu, magneziu, fier, siliciu) și antioxidanți (resveratrol, quercetina). Sunt recunoscuți de asemenea pentru rolul lor antiinflamator, antitoxic, hidratant, energizant, diuretic, laxativ și au o contribuție majoră în prevenirea și combaterea aterosclerozei,  reumatismului, gutei și în reducerea riscului apariției bolilor cardiovasculare.
Beneficiile nutriționale ale strugurilor sunt de necontestat, iar medicii îi recomandă pentru proprietățile lor curative și pentru aportul mare de vitamine și minerale.
Am vorbit despre valorile calorice și nutriționale ale strugurilor. Ar mai fi de adăugat că nutriționiștii recomandă consumarea fructelor ca o masă în sine și, de preferat, în prima parte a zilei. Îi putem mânca prin urmare la micul dejun sau ca o gustare înainte de prânz, fără să-i combinăm cu alte alimente și cu o oră sau două înainte de o altă masă.
În concluzie, strugurii nu îngraşă dacă suntem rezonabili cu cantitatea pe care alegem s-o mâncăm, iar acum este timpul lor. Sunt proaspăt culeși, plini de dulceață și arome de toamnă. Mai bine renunțați la alte mâncăruri cotidiene și faceți o cură de struguri din viile românești. Veți găsi în piețe struguri toată iarna, dar gustul și parfumul lor proaspăt, nu.
Calculul caloric e în avantajul nostru dacă am consumat cele 250 g de struguri și suntem în grafic și la cantitatea de zaharuri. Iar dacă renunțăm la alte dulciuri pe timpul unei zile putem să mai adăugăm un ciorchine la masa noastră.

E timpul strugurilor!

deLivada a cules din viile proprii de la Precistanu struguri dulci și aromați pe care îi puteți găsi în Lidl şi Kaufland. Vrâncenii găsesc strugurii deLivada şi în Paco.
Noi am început cura de struguri și deja suntem mai energici. Vă invităm alături de noi 🙂
2019-10-01T09:45:01+02:00

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.